Nu vreau sa vorbesc despre politica sau manipulare mass-media, sau manipulare de orice fel, ca nu sunt in masura sa fac asta.
Oricum cineva de sus ne vrea pe toti morti, si nu ma refer la Divinitate.Inamicii sunt chiar printre noi!Sunt de ai nostri!Nu stiu ei cum sa ne testez care mai de care limitele.Dar nu aici voiam sa ajung.
Pentru a ajunge acolo unde ma doare, trebuie sa ma intorc un pic in trecut.Mai precis la anii de liceu.
Eu, copil timid cu prieten nebun, aveam niste idei faine despre ce o sa fac cu viata mea:
- incepeam frumos cu o facultate. Asa ca am ales literele, ca mi se parea mie asa mai de laba trista si avea o limba straina, ceea ce urma sa imi deschida diferite drumuri in viata.
Buuun...
-urma sa termin faculta .Lucru care nici in zi de azi nu s-a intamplat (-Mama, nu te ingrijora. O sa termin; doar cat ma pot tine astia aici?).
Asa-i ca suna destul de banal pana aici si pare asa usor de facut?mno si acum urmeaza partea cea mai faina, care o asteptam cu sufletul deschis.
Dupa ce terminam cu toata harababura asta, urma sa fac o calatorie care ar fi trebuit sa tina cam toata viata.
Fiind tinerica, stiam doar ca nu voi gasi pe nimeni dispus sa faca asa sacrificii pentru mine.Asa ca, urma sa fac o calatorie dinasta singura: sa cunosc oameni, sa lucrez in diferite locuri si poate la batranete sa ma stabilesc la casuta mea si sa mor cu sufletul impacat, ca a meritat sa traiesc
M-am luat de fundaret si m-am inscris la facultate. Nimic nu parea sa fie chiar asa de roz precum credeam.Parca mergeam din rau in mai rau.
Dupa un an de boschetareala prin Cluj, m-am desteptat si mi-am facut rost de un camin; si de aici incepe partea cu cei mai frumosi ani de stundetie, unde am cunoscut cei mai minunati oameni pe care i-am pastrat alaturi.
Am trecut si de varsta de 21 de ani, iar aici au inceput presiunile din partea parintilor: "Andreea, tu nu ai nici un prieten?"
Evident ca am avut cate un prieten, dar nimic serios. Ma tineam destul de bine de plan si n-am pus suflet in nicio posibila relatie.
Am incercat sa le explic intentiile mele, ca n-au de ce sa isi faca griji. Daca e sa apara Fat-Frumos cu corn in frunte, va aparea, si ca nu am nici o intentie de ai priva de a avea nepoti.
Dupa ce am terminat cu parintii, mi-au sarit neamurile in cap:"tu nu ai de gand sa te casatoresti?"(de parca asta e scopul femei: casatorie, copii, bucatarie) le-am spus ca e prea devreme sa ma gandesc la asa ceva, si cu asta am incheiat toata treaba.
Gata! Am scapat!
Dar de aici se impute treaba. Facandu-se atata presiune si vazand atatea colege casatorite, am inceput sa ma gandesc si eu la o posibila casatorie. Fata noastra a inceput sa se indragosteasca, si ca in piesa lui Bryan Adams, am inceput sa vad copii nenascuti in ochii fiecarui tipes.
Am inceput o relatie, m-am indragostit lulea. Nu stiu daca mai tine-ti minte postul meu vechi despre relatii? in care unul comanda si celalalt executa?crede-ma ca am ajuns in ipostaza aia. Iar ca treaba sa fie treaba, nu eram eu cea care comanda.
Nici nu cred ca eram chiar asa de indragostita, dar stiam ca ai mei au sa fie mandrii de realizarile mele. Nepoti. taica!
Urmau discutiile de pregatire a parintilor, poze cu cohones, si in cele din urma prezentarile familiei.
Evident ca toate astea nu s-au intamplat. Protagonista si-a dat seama intr-o zi cat de proasta e.
Cum dracu sa ma las eu influentata in halul asta de oamenii din jur?
Evident, toata povestea s-a terminat cu o despartire.
Dragii mei cititori, nu vreau sa va dezamagesc, dar am recalculat toata situatia si am ajuns la o hotarare:
-Imi voi continua visul de a calatorii! Doar ca mai am cativa pasi de urmat pentru a realiza acest vis, iar pe langa asta am sa mai adaug si un prieten; ca am realizat ca ai nevoie sa impartasesti anumite trairi...altfel n-au valoare.
Multumesc into the wild care a facut acest post posibil:))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu