"Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si nu am mai fi avut puterea sa ne urcam in el. L-am dorit prea mult, l-am asteptat prea mult. Ne-am epuizat in asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat.
Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete, amintindu-ne cum am visat trenul acela care acum pleaca fara noi. Si ce am fi putut face dupa plecarea trenului? Singura noastra sansa ar fi fost sa uitam de el, sa uitam de toate, sa dormim, iar cand ne trezeam, cu ultimele noastre puteri, sa asteptam alt tren…"Paler – Viata pe un peron
Zilele astea, pentru mine, au fost zile aiurea urmate de zile şi mai aiurea. Pentru prima oară în viaţa mea am reuşit să înţeleg ce înseamnă a trece dintr-o stare de bine într-o stare de rău şi invers.
Am făcut tot posibilul să mă gândesc că va fi bine, că mă aflu într-un impas şi că va urma să ies…şi am ţinut-o tot aşa până nu m-am mai gândit deloc la ce ar putea să fie, sau ce consecinţe au sau nu au acţiunile mele.
Toate frământările mele au dus la întâmplările din ultimele 2 zile, mai precis 2 nopţi; nimic grav doar ceva drăguţ de care să îţi aminteşti peste anii.
Încep vinerea cu o cafea ,nimic deosebit o zi ca oricare alta plină de nostalgie. Orice fac mă face să îmi dau seama cât de aiurea mă simt şi să mă gândesc din ce in ce mai mult la viitorul umbrit de facultate.
Stau aiurea şi dintr-o dată iau telefonul şi trimit un mesaj:”Cami mergem la bere,azi?”. Îmi răspunde afirmativ după o scurtă perioadă de timp, fiind şi ea dornică de o seară în oraş.
Mă bucur că,în sfârşit, voi ieşi şi voi părăsi măcar pentru o noapte camera care în ultima vreme a devenit celula mea.
Nici nu termin bine de gândit şi îmi sună telefonul: pana mea! cine o fi?Răspund şi aud”Bună ! diseară ieşim? Mă întreb cine e?...Ai căcat, am uitat că diseară trebuia să ies cu incă o amică. Îi zic nu pot şi îmi cer scuze. Tonul vocii ei îşi pierde din veselie şi mă întreabă dar mâine?
Eu:MÂINE CE?
EA:MÂINE IEŞIM?
Stau şi mă gândesc cum să ies şi mâine? Simţindu-mă presată de tăcerea care se lăsase la telefon, îi zic un Da! Stabilim că are să treacă până la mine în cămin si după o să mergem în locul meu de veci: “Fire”
Se lasă seara şi ies să mă întâlnesc cu Cami; stăm amândouă la o masă aşezată într-un colţ nu prea departe de ochiul lumii. Comandăm o bere; prima cinste o face ea…vorbim despre chestiile mărunte care ne afectau în acel moment existent; vorbim de facultate, de practică.
A doua tură de bere fac eu cinste; totul e normal, numai că trecem la subiecte precum băieţi şi întâmplări amuzante care ne-au schimbat într-o mică parte viaţa.
Nu stăm mult şi ne mutăm în alt local; aici mai urmează o tură de bere ca aşa cere tradiţia…deja tonul vocii începe sa o ia razna; vorbim tare despre nimic.Încă o tura de bere şi ne dăm seama că suntem gata de drum; ne plâgem întruna că au trecut anii şi că am îmbătrânit, că altădată stăteam mai mult pe afară, iar acum deja mergem acasă la ora 1.
Vineri seara a fost o seară ca oricare alta în care am ieşit la taclale, pe când sâmbătă seara are o nota mai specială(din punctual meu de vedere) şi am să scriu despre ea cu altă ocazie. Până atunci “Numa bine”:))
