Parcă întreaga viziune sau percepție asupra lucrurilor e un ambalaj frumos, care învelește cu atâta delicatețe și pricepere un mare CĂCAT!
Există o diferențiere extremă, aș zice, între așteptări și realitate. De multe ori renunți la ceva în favoare la altceva sperând la ceva mai bun, fără a lua în calcul dezavantajele.
De exemplu, renunți la un job mai prost plătit dar cu ambianță plăcută pentru un job mai bine plătit, dar cu colegi de rahat, mai multă muncă, etc.
Sau poate renunți la bani, carieră de succes și așa mai departe, în scopul de a-ți trăi visul, crezând că e ceea ce ți-ar plăcea. Doar ai visat la asta! Te-ai văzut nu o dată, ci de multe ori făcând asta și știi că ți se potrivește ca o mănușă, ca la final să te trezești că parcă nu iți place chiar așa de mult, că nu e chiar job-ul la care visai de atâta timp.
Dar poate fi și mai rău, să fi nevoit să renunți la visul tău doar pentru că nu iți poate asigura traiul.
De multe ori nici nu trebuie să renunți.
O să îți dau un scenariu (încearcă să vizualizezi, sigur ai trecut și tu prin asta): îți place de un tip/ tipă.
Îți place așa de mult încât începi să îți inchipui tot felu de scenarii:cum vobește, cum se poartă cu ceilalți oameni, ce ați face împreună, cum se îmbracă etc
Să zicem că destinul face cumva de ajungi să cunoști persoana; începeți tot felu de discuții și dacă e cu noroc aveți și ceva în comun. Treaba merge încet- încet, prima îmbrățișare, primul sărut... ești în culmea fericirii.
Trebuie însă să te anunț cu tristețe, că ăștia sunt aburii de moment, că după ceva timp apare adevărata fața. Încep să ți se reproșeze lucruri care nu țin neaparat de tine; chestiile care la început i se păreau amuzante, acum nu îi mai plac și tu ajungi să renunți când la una când la alta, până renunți la tot ce ține de tine; ca apoi să iți dai seama că tipul/tipa nu e ceea ce îți doreai defapt.
Știi filmul ăla în care tipul se îndrăgostește de tipă și face un pact cu Diavolul să îl transforme în ceea ce vrea tipa, iar în fiecare din scenarii o pierde (ba e prea sensibil, ba e prea boem...)? de la final își dă seama că nu e ceea ce își dorea?
Mno, așa e și în viață; la final nu ne alegem cu nimic.
Degeaba construim castele, ca pierdem o viață întreagă construindu-le fără a face altceva.
Degeaba iubim dacă renunțăm la ce ne definește ca om, ca la final să regretăm că n-am fost noi înșine.
Degeaba facem familii dacă visul nostru e sa călătorim.
Degeaba călătorim dacă la final o să fim singuri.
Degeaba suntem cu persoana iubită dacă nu ne apreciază.
Degeaba avem bani dacă nu suntem fericiți.
Oricum am face n-avem cum să nu regretăm, pentru că mereu rămâne ceva neacoperit; iar la final rămâi doar cu întrebarea: și totuși care era scopul vieții mele?
